luni, 1 februarie 2016

Doi tineri bătuți de un interlop la Odorhoiul Secuiesc au scos sute de oameni în stradă

pui belaIn noiembrie 2015, doi tineri din Odorheiul Secuiesc au fost bătuți bine de un interlop local, după cum spun chiar aceștia. De frică tinerii au refuzat să reclame fapta la poliție, dar medicii de la spital au trebuit să respecte protocolul și au anunțat organele de urmărire penală.
Suspect de agresarea tinerilor este Pui Bela, un individ din Odorheiul Secuiesc despre care toată lumea spune că are relații foarte bune cu poliția și chiar și cu justiția și cam orice fărădelege face rămâne liber.
Pentru că cetățenii au ajuns la concluzia că poliția doarme în papuci sau este cumpărată iar justiția e cam legată la ochi, s-au decis să iasă în stradă să protesteze contra acestui individ.
La mitingul spontan au participat câteva sute de oameni care au purtat tricouri sau banderole albe în semn de protest față de lipsa de reacție a autorităților harghitene.
Marșul a început din zona pieței, a continuat pe strada Breslelor, în fața poliției, unde se afla din întâmplare un polițist important care a fost îndelung huiduit de manifestanți. Marșul a continuat spre primăria din Odorhei unde manifestanții au huiduit din nou.
Pe drum, în zona statuii Secuiul de fier se vedeau manifeste tip fluturaș pe care scria în maghiară ”Bunta unde ești ? Unde este justiția?”
Dacă va lua sau nu poliția atitudine e greu de apreciat. Dacă va reuși justiția să se pronunțe mai aspru în astfel de cazuri iar e greu de apreciat. Cert este că, dacă autoritățile harghitene nu sunt capabile să țină în frâu astfel de indivizi ale căror fapte duc la revolte populare, e posibil ca foarte curând oamenii să ajungă să își facă dreptate singuri.

Dovada ca lucrurile nu s-au schimbat  sunt noile proteste de la inceputul lui 2016 ale cetatenilor care se tem de retelele mafiote din acest oras.

vineri, 13 februarie 2015

Din lumea Justitiei

In 4 februarie 2015, Lumeajustitiei.ro a prezentat in premiera declaratia data de Alina Bica (foto) in fata judecatorului Horia Valentin Selaru de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, cel care a emis un al doilea mandat de arestare pe numele sefei DIICOT, inchisa deja de doua luni. In declaratia de la ICCJ, Alina Bica a facut dezvaluiri si acuzatii incendiare, vorbind despre cum ar fi intervenit Florian Coldea pentru a-i cere sa obtina o pedeapsa cat mai blanda pentru afaceristul Ovidiu Tender, despre cum ar fi primit semnale ca Laura Codruta Kovesi ii “va avea capul pe masa”, dar si despre cat de buna este colaborarea dintre sefa DNA si seful interimar SRI, cei doi eliminandu-i din sistem, sustine fosta sefa DIICOT, inclusiv pe procurorii Angela Ciurea si Ciprian Nastasiu.

Lumeajustitiei.ro a intrat in posesia unui fragment audio, de aproximativ 30 de minute, ce contine o parte din declaratia exploziva data de Alina Bica in fata judecatorului Horia Valentin Selaru, in sedinta din 30 ianuarie 2015. Judecator cu care fosta sefa DIICOT a avut la finalul declaratiei un scurt dialog despre cazul ofiterului SRI Sorin Crivat, decedat in conditii suspecte in Penitenciarul Codlea, in anul 2007. Un caz care nici astazi nu a fost elucidat, in conditiile in care familia fostului ofiter SRI a acuzat ca Sorin Crivat, mort oficial in urma unui stop cardio-respirator, ar fi fost de fapt otravit. La momentul decesului, Sorin Crivat se afla in arest intr-un dosar in care era acuzat de trafic de influenta, iar in dosarul sau a lucrat inclusiv procurorul Horia Valentin Selaru, ajuns intre timp judecator la Inalta Curte.
Iata inregistrarea audio cu declaratia Alinei Bica:
Prezentam mai jos transcriptul anumitor declaratii facute de Alina Bica, precum si minutele la care acestea se gasesc:
01.33: L-am intrebat pe Coldea daca e vreo problema cu relatia mea cu Mihailescu, acesta mi-a sugerat ca ar fi cazul sa rarim intalnirile, iar eu i-am spus ca nu voi face acest lucru atat timp cat Mihailescu este principial in raport cu mine, moment in care Coldea mi-a spus ca imi asum relatiile pe care mi le aleg si ca el nu poate preveni ceea ce nu stie. Lucruri cu care am fost de acord. Precizez ca nu este pentru prima data cand domnul Coldea imi sugera cu cine ar trebui sa fiu prietena si cu cine nu, insa recunosc nu am tinut cont de sugestiile domniei sale, am tinut cont o data si imi pare rau, cu exceptia unei singure situatii remediate intre timp”.
12.45: “Am trait sub spectrul razbunarii lui Kovesi inca de la numirea in functie, cand pe internet citeam articole de presa in care se scria ca "Kovesi o aresteaza pe Bica". Veneau colegi procurori care refuzau sa discute la mine in birou, pe considerentul ca stiu ei ca DNA mi-a pus tehnica acolo. Veneau ziaristi si avocati care imi spuneau sa fiu atenta ca pe la diverse petreceri si reuniuni se discuta ca 'Kovesi va avea capul meu pe masa dumneaei'".
18.07: “Doresc sa subliniez ca este de notorietate in Ministerul Public, relatia lipsita de simpatie cu doamna Kovesi si faptul ca am plecat la Ministerul Justitiei din cauza acesteia, fiind celebre certurile dintre noi”
19.22: “Am incercat in cateva randuri sa-i spun lui Ionut Mihailescu (n.r. - fost consilier al Alinei Bica si fost angajat al lui Tender) ca, din punctul meu de vedere, asa cum l-am cunoscut in ancheta pe domnul Tender, nu este un om cu foarte mult caracter si ca o persoana care mi-a oferit mita in 2006 de 1 milion de euro, e si motivul pentru care a fost arestat si trimis in judecata in arest preventiv, nu este o persoana de care sa te apropii. Insa dumnealui mi-a povestit de copii domnului Tender, de nevasta domnului Tender si de cata sufletul are asta. Insa, cunoscandu-mi antipatia fata de domnul Tender, nici macar domnul Mihailescu n-a avut tupeul sa-i puna o vorba buna, i-a pus-o domnul Coldea”.
21.28: “M-am intrebat multa vreme, cum am ajuns lipita - in astea 70 de zile (n.r. - de arest preventiv) am avut timp de reflexie, domnule presedinte – cum am ajuns lipita de imaginea domnului Cocos. Si am avut o revelatie dupa ce am citit rechizitoriul domnului Popoviciu, cu publicarea pozelor mele de la Paris. Scrie in referatul domnului Popoviciu, in rechizitoriul domnului Popoviciu si in actele de urmarire penala, scrie ca in luna februarie, cand s-a intamplat fapta (n.r. - realizarea pozelor de la Paris) eu ma aflam pe procedura de interceptare ambientala si telefonica. E usor de inteles cine mi-a facut filajul. E usor de inteles si cum au fost publicate fotografiile pe un site care a fost sters dupa doua ore si nimeni n-a mai stiu cine l-a facut si cine a postat. Iar domnul presedinte Basescu a spus ca raportul SRI-ului e secret. Este clar ca nu au probe ca eu il cunosteam pe domnul Cocos, si atunci, prietena prietenului nostru in ochii opiniei publice a devenit prietena lui Cocos”.
28.30: “Timp de 17 ani de zile, cat am fost procuror, n-am avut o sesizare de abatere deontologica sau profesionala la Directia Nationala Anticoruptie sau in alta parte, sau de alta natura la Directia Nationala Anticoruptie. De cand a venit doamna Kovesi in functie, am cel putin 20 de sesizari din oficiu, prima fiind in 13 iulie 2013, la o luna de la investirea mea in functie. Cred ca lucrurile astea spun totul despre grija pe care doamna Kovesi a avut-o in ceea ce priveste activitatea mea profesionala si personala. Mi-ar fi placut in celalalt dosar in care sunt cercetata sa constat ca oamenii doresc sa-mi judece dosarul, nu sa se abtina pe capete si sa se pensioneze”.
32.48: “Alina Bica: Urmare a celor declarate astazi in fata dumneavoastra, sper sa nu am soarta detinutului de la Penitenciarul Codlea, care a avut tupeul sa vorbeasca de Serviciul Roman de Informatii si acel dosar l-ati inchis dumneavoastra.
Judecatorul Horia Valentin Selaru: Sunteti putin in eroare.
Alina Bica: Nu sunt.
Judecatorul Horia Valentin Selaru: Ba da. Cercetarea detinutului Crivat nu am cercetat-o eu. Eu am facut propunerea de arestare.
Alina Bica: Da, asa este.
Judecatorul Horia Valentin Selaru: Solutia a fost data de un procuror de la Parchetul Curtii de Apel... (neinteligibil).
Alina Bica: Stiu de cine a fost data.
Judecatorul Horia Valentin Selaru: Codruta... (neinteligibil)
Alina Bica: O stiu si pe doamna. Si stiu si mai multe”. 
 

Prezentarea localitatii

Suprafata: 4779 ha
Intravilan: 1097 ha
Extravilan: 3682 ha
Populatie: 36792
Gospodarii: 13124
Nr. locuinte: 12956
Nr. gradinite: 10
Nr. scoli: 4
Nr. licee: 8
Nr. universitati: 2
Asezarea geografica:
Odorheiu Secuiesc se întinde în partea de sud-est a depresiunii Transilvaniei, în partea superioară a cursului Târnavei Mari, la o altitudine de 477 m
Este înconjurat de colinele Piatra Ţărcii, Dealul Mare, Csicser şi Budvar
Este situat la joncţiunea a trei artere principale, la o distanţă de 25 km de Cristuru Secuiesc, la 47 km de Municipiul Miercurea Ciuc (reşedinţă de judeţ) şi la aproximativ 50 km de Sovata
Activitati specifice zonei:
Turism, păstrarea tradiţiilor şi meşteşugurilor, spirit antreprenorial deosebit
Activitati economice principale:
Edituri: SC Infopress SA, ABC Impex M Srl
Metalurgie: Select Metlemplast SRL, SC Matplast SA
Maşini şi echipamente: Eurato SA
Industria mobilei: ZETAM SRL
Prelucrarea pielii, confecţii din piele: Confex Jakab SRL
Confecţii, textile: Ikos-Conf SA, Norada SA
Construcţii: Viaduct SRL
Geodezie, topometrie, topografie: SC Geotop SRL
Salubritate: AVE Harghita SRL
Comerţ - alimentar: Amigo & Intercost SRL, Elan-Trio SRL
Comerţ - nealimentar: Unver SRL, Melinda-Impex SRL, Impar SA
Asigurări: Generali, Omniagis, ING, Interamerican, Allianz, Ardaf, Asiban, Asirom, Astra, Unita SA
Bănci: BRD, BCR, Transilvania, OTP, ING, Volksbank, Raiffaisen, Carpatica, Unicredit, CEC, Bancpost, Piraues Bank, Banca Românească
Obiective turistice:
Băile Szejke - turbăria, izvoare de apă minerală, băi, mofetă
Parcul dendrologic din cimitirul romano-catolic
Vărful Piatra Ţărcii, colinele Budvar, Csicser, Kuvar, Rez
Muzeul de etnografie şi artă "Haaz Rezső" Muzeul Apelor Minerale
Muzeul Porţilor Secuieşti şi monumentul funerar Orban Balazs
Capela "Sfânta Inima lui Isus" (sec. XIII)
Capela Familiei Ugron (1890)
Biserica (sec. XVIII) şi Parohia romano-catolică "Sfântul Nicolae" (sec. XVII)
Biserica şi mănăstirea franciscană (sec. XVIII)
Biserica Reformată (1781)
Clădirea Primăriei (1896)
Ruinele cetăţii secuieşti "Székely Tamadt" (1562)
Casa de cultură
Ansamblul "Parcul Memorial"Atelierul foto
Kováts cu vitrine şi aparatură originală din 1873
Casa memorială Tompa Laszló
Evenimente locale:
Carnavalul gheţii (luna ianuarue)
Comemorarea zilei de naştere a marelui secui Orban Balazs (3 februarie)
Comemorarea Revoluţiei din 1848-49 (15 martie)
Festival coral Bardos Lajos Pallo Imre (luna aprilie)
Ziua Europei (9 mai)
Festivalul corurilor Pensionarilor (luna mai)
Zilele Liceenilor din Odorheiu Secuiesc (luna mai)
Festivalul Internaţional de Muzică şi Dansuri Populare Szejke (luna iunie)
Satul poveştilor atelier de creaţie pentru copii (luna iulie)
Zilele Odorheiene Festival Teatral, Festival de artă populară şi meşteşuguri, Festivalul berii, Maratonul Rockului (luna iulie)
Întâlnirea Unitarienilor (august)
Zilele Szent István (august)
Întâlnirea Amicală a Pedagogilor Pensionari (septembrie)
Expoziţie şi Târg de Toamnă (octombrie)
Balul Strugurilor (octombrie)
Sărbătoarea Reformei (octombrie)
Comemorarea Revoluţiei din 1956 (octombrie)
Balul Bobocilor din Odorheiu Secuiesc (noiembrie)
Târgul de Iarnă articole sportive (sfârşitul lunii noiembrie)
Crăciunul Nostru Comun - expoziţie şi târg (decembrie)
Festivităţi de încheiere a anului
Facilitati oferite investitorilor:
Administraţia locală este dispusă să colaboreze cu eventualii investitori oferind anumite facilităţi, printre care:
- prezentare şi reprezentare comunitate
- suport logistic şi consultanţă
- scutiri de taxe şi impozite în temei legal
Proiecte de investitii:
Drum ocolitor pentru traficul greu: Brădeşti-Feliceni
Extinderea şi modernizarea reţelei de iluminat public
Modernizarea serviciului Ambulator al Spitalului Municipal
Modernizarea şi dotarea diferitelor instituţii de învăţământ
Construirea unei baze de tratament şi recreere la Băile Szejke (3 km)
Reabilitarea Centrului Istoric al Municipiului
Construirea unui bazin de înot acoperit
Dezafectarea şi ecologizarea vechiului depozit de gunoi
Reamenajarea şi extinderea Parcului Central, amenajarea malului Râului Târnava Mare cu alei pietonale şi benzi pentru biciclişti
Realizarea unui Centru de Recreere în Parcul Central
Realizarea unui concept modern pentru descongestionarea traficului urban având în vedere şi aspectele de protecţie a mediului natural şi construit
Centru de îngrijire pentru persoane vârstnice
Centru maternal
Centru de zi pentru copiii aflaţi în dificultate
Disponibilizarea serviciilor administrative prin mijloace electronice, oferirea unui acces facil la serviciile administraţiei publice, pentru toate categoriile de cetăţeni - egalitatea de şanse
Accesibilizarea instituţiilor publice, a circulaţiei pietonale şi al transportului public în municipiu